1 Laudă te aşteaptă în Sion Dumnezeule, şi ţie îţi va fi împlinită promisiunea.
2 Tu cel care asculţi rugăciunea, toată făptura va veni la tine.
3 Nelegiuiri mă stăpânesc, tu vei îndepărta fărădelegile noastre.
4 Binecuvântat este omul pe care tu îl alegi şi ţi-l apropii, ca să locuiască în curţile tale; ne vom sătura cu bunătatea casei tale, sfântul tău templu.
5 În dreptate ne vei răspunde prin lucruri înfricoşătoare, Dumnezeul salvării noastre, care eşti încrederea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt departe pe mare.