19 Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne încarcă cu binecuvântări, Dumnezeul salvării noastre. Selah.
20 Dumnezeul nostru este Dumnezeul salvării; şi lui Dumnezeu Domnul îi aparţin ieşirile din moarte.
21 Dar Dumnezeu va răni capul duşmanilor săi şi creştetul păros al unui astfel de om care merge continuu în fărădelegile lui.
22 Domnul a spus: Voi aduce din nou din Basan, voi aduce poporul meu din nou din adâncurile mării,
23 Ca piciorul tău să fie înmuiat în sângele duşmanilor tăi şi limba câinilor tăi în acelaşi sânge.
24 Ei au văzut umblările tale, Dumnezeule; umblările Dumnezeului meu, Împăratul meu, în sanctuar.
25 Cântăreţii au mers înainte, instrumentiştii după ei; printre ei, fecioarele cântând cu tamburine.