1 Salvează-mă, Dumnezeule, căci apele mi-au intrat până la suflet.
2 Mă scufund în adânc noroi, unde nu este sprijin, am ajuns în ape adânci, unde potopurile mă acoperă.
3 Am obosit de a mai striga, mi s-a uscat gâtul, ochii mei se sfârşesc în timp ce aştept pe Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv sunt mai mulţi decât perii capului meu, cei ce m-ar nimici, fiind duşmanii mei pe nedrept, sunt puternici: atunci am dat înapoi ce nu am luat.
5 Dumnezeule, tu cunoşti nechibzuinţa mea; şi păcatele mele nu sunt ascunse de tine.
6 Să nu fie ruşinaţi cei ce te aşteaptă, Doamne Dumnezeul oştirilor, să nu fie încurcaţi din cauza mea cei ce te caută, Dumnezeul lui Israel.
7 Deoarece pentru tine am purtat ocară; ruşine mi-a acoperit faţa.