2 Ca nu cumva el să îmi sfâşie sufletul ca un leu, rupându-l în bucăţi, în timp ce nimeni nu mă scapă.
3 Doamne, Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta, dacă este nelegiuire în mâinile mele,
4 Dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine, (da, am eliberat pe cel ce fără motiv este duşmanul meu),
5 Duşmanul să persecute sufletul meu şi să îl ia; da, să calce în picioare viaţa mea pe pământ şi să culce onoarea mea în ţărână. Selah.
6 Ridică-te, Doamne, în mânia ta, înalţă-te din cauza furiei duşmanilor mei şi trezeşte-te pentru mine la judecata pe care ai poruncit-o.
7 Astfel te va înconjura adunarea popoarelor; de aceea din cauza lor întoarce-te în înalt.
8 Domnul va judeca popoarele; judecă-mă, Doamne, conform dreptăţii mele şi conform integrităţii mele care este în mine.