2 Aminteşte-ţi de adunarea ta, pe care ai cumpărat-o din vechime; toiagul moştenirii tale, pe care l-ai răscumpărat; acest munte Sion, în care ai locuit.
3 Ridică-ţi picioarele spre pustiirile eterne, spre tot ce duşmanul a lucrat cu răutate în sanctuar.
4 Duşmanii tăi răcnesc în mijlocul adunărilor tale; şi-au ridicat însemnele ca semne.
5 Un bărbat a fost faimos după cum a ridicat topoare peste copacii groşi.
6 Dar acum ei zdrobesc lucrarea lui sculptată dintr-o dată, cu topoare şi ciocane.
7 Au aruncat foc în sanctuarul tău, au spurcat, dărâmând la pământ locuinţa numelui tău.
8 Au spus în inimile lor: Să îi nimicim pe toţi! Ei au ars toate sinagogile lui Dumnezeu din ţară.