3 Pe care noi le-am auzit şi le-am cunoscut şi pe care părinţii noştri ni le-au spus.
4 Nu le vom ascunde de copiii lor, arătând generaţiei care vine laudele Domnului şi puterea lui şi lucrările lui minunate pe care le-a făcut.
5 Fiindcă el a întemeiat o mărturie în Iacob şi a rânduit o lege în Israel, pe care a poruncit-o părinţilor noştri, ca ei să le vestească copiilor lor,
6 Ca generaţia care vine să le cunoască, chiar copiii care se vor naşte; ei se vor ridica şi le vor vesti copiilor lor,
7 Ca ei să îşi pună speranţa în Dumnezeu şi să nu uite lucrările lui Dumnezeu, ci să ţină poruncile lui,
8 Şi să nu fie ca părinţii lor, o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită, o generaţie care nu şi-a îndreptat inima şi al cărei duh nu a fost neclintit cu Dumnezeu.
9 Copiii lui Efraim, înarmaţi şi purtând arcuri, au dat înapoi în ziua bătăliei.