39 Căci şi-a amintit că erau doar carne; un vânt care trece şi nu se mai întoarce.
40 Cât de des l-au provocat în pustie şi l-au mâhnit în pustietate.
41 Da, s-au întors înapoi şi au ispitit pe Dumnezeu şi au limitat pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna lui, nici ziua când i-a eliberat de duşman.
43 Cum a făcut semnele lui în Egipt şi minunile lui în câmpia Ţoanului.
44 Şi a prefăcut râurile lor în sânge; şi potopurile lor, ca să nu le poată bea.
45 A trimis diferite feluri de muşte printre ei, care i-au mâncat; şi broaşte, care i-au nimicit.