6 Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea DOMNULUI. Satan a venit și el în mijlocul lor.
7 DOMNUL l-a întrebat pe Satan: – De unde vii? Satan i-a răspuns DOMNULUI : – De la cutreieratul pământului și de la plimbarea ce am făcut-o pe el.
8 DOMNUL l-a întrebat pe Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău.
9 Atunci Satan I-a răspuns DOMNULUI : – Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui și tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și averile lui i s-au înmulțit în țară.
11 Dar ia întinde-Ți mâna acum și atinge-te de tot ce are și vei vedea că Te va blestema în față.
12 DOMNUL i-a răspuns lui Satan: – Iată, îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ți întinzi mâna! Atunci Satan a plecat dinaintea DOMNULUI.