1 Oare nu are omul o viață plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler?
2 Ca un sclav care tânjește după umbra serii sau ca un lucrător ce își așteaptă plata,
3 așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune și nopți de necaz mi s-au dat.
4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5 Trupul îmi este acoperit de viermi și de coji pământii; pielea îmi crapă și supurează,
6 zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără nădejde.
7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.
8 Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9 Ca norul care se risipește și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința Morților.
10 Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaște.
11 De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12 Sunt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14 atunci Tu mă înspăimânți cu visuri și mă îngrozești cu vedenii.
15 Așa că aș alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.
16 Le disprețuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viața.
17 Ce este omul ca să-ți pese atât de mult de el și să-i dai așa multă atenție,
18 să-l cercetezi în fiecare dimineață și să-l încerci în orice clipă?
19 Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine și să mă lași astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ți-am făcut Ție, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept țintă? Am devenit o povară pentru Tine?
21 De ce nu-mi ierți păcatul și nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în țărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“