1 Dar acum ei mă batjocoresc, ei, cei mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu i-am considerat vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3 Epuizați de sărăcie și de foame, cutreierau pustia, noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuști, mâncau chiar și rădăcini de verigel.
5 Erau izgoniți din mijlocul oamenilor, striga lumea după ei ca după niște hoți.
6 Ei locuiau în văi uscate, între stânci și-n gropile pământului.
7 Urlau printre tufișuri, se îngrămădeau în mărăcini.
8 Fii ai nebunilor și ai celor fără nume, ei au fost izgoniți din țară.
9 Dar acum ei cântă, râzând de mine; am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine, nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit, ei nu mai au frâu față de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată. Ei întind curse picioarelor mele și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările, îmi măresc necazul și nimeni nu-i oprește.
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă. Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleșesc, demnitatea mi-e smulsă ca de vânt, siguranța mea se risipește ca un nor.
16 Sufletul mi-e vărsat din mine, m-au cuprins zilele suferinței.
17 Noaptea îmi străpunge oasele, iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina, mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi și-am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi; stau în picioare, dar Tu stai și te uiți la mine.
21 Ai devenit crud cu mine, mă lovești cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului și mă arunci în furia furtunii.
23 Știu că mă duci la moarte, în locul hotărât pentru toți cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit, când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele? N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când așteptam binele, a venit răul și când așteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare, zile de suferință vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu șacalii și tovarăș cu struții.
30 Pielea mi se înnegrește și cade, și oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale, iar fluierul meu scoate sunete de plâns.