1 După toate aceasta, Iov și-a deschis gura și a început să blesteme ziua în care s-a născut.
2 Iov a zis:
3 „Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care s-a zis: «S-a născut un băiat!»
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea! Fie ca Dumnezeu să nu se îngrijească de ea din ceruri, iar lumina să nu strălucească peste ea!
5 Negura și bezna să o cuprindă, norii să o acopere, întunecimea zilei să o înspăimânte!
6 Întunericul să stăpânească noaptea aceea! Să nu se bucure între zilele din an, să nu fie numărată între luni!
7 Da, noaptea aceea să fie stearpă, să nu se audă nici un strigăt de bucurie în ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul!
9 Stelele zorilor ei să fie întunecate, să dorească lumina, dar să nu o primească! Să nu vadă pleoapele dimineții,
10 pentru că n-a închis ușile pântecelui mamei mele și n-a ascuns necazul de ochii mei.
11 De ce n-am murit la naștere și n-am pierit când am ieșit din pântece?
12 De ce au fost genunchi care să mă primească și sâni care să mă alăpteze?
13 Acum aș fi stat culcat și liniștit, aș fi dormit și m-aș fi odihnit
14 cu împărații și sfetnicii pământului, care și-au zidit falnice morminte,
15 cu prinții care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint.
16 Sau de ce n-am fost îngropat ca o stârpitură, ca un prunc care niciodată n-a văzut lumina?
17 Acolo cei răi nu te mai necăjesc și acolo cei obosiți se odihnesc.
18 Acolo prizonierii se bucură, nu mai aud glasul asupritorului.
19 Și cel mic și cel mare sunt acolo, iar sclavii sunt eliberați de stăpânii lor.
20 De ce i se dă lumină celui nenorocit și viață celui cu amărăciune în suflet,
21 celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine, care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă,
22 celor care nu mai pot de bucurie și de veselie când găsesc mormântul,
23 omului a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit de jur împrejur?
24 Gemetele îmi sunt pâinea, și suspinele mi se varsă ca apa.
25 Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea și lucrul de care îmi era groază a venit peste mine.
26 N-am nici pace, nici tihnă, n-am nici odihnă, ci numai neliniște.“