1 Iov și-a continuat discursul și a mai zis:
2 „O! de-aș mai fi ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
3 Când candela Lui lumina peste capul meu și prin lumina Lui umblam în întuneric!
4 Când eram în zilele puterii mele, când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic era încă cu mine și copiii mei erau în jurul meu,
6 când mi se scăldau pașii în smântână, iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
7 Când mergeam la poarta cetății, când îmi pregăteam scaunul în piață,
8 cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi și cei bătrâni se ridicau și rămâneau în picioare,
9 conducătorii se opreau din vorbit și-și puneau mâna la gură,
10 glasul căpeteniilor amuțea și li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine și oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15 eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel în nevoie și cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă și roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
20 gloria mea va fi mereu proaspătă, iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»
21 Toți mă ascultau și așteptau, tăceau așteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni, și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă așteptau cum se așteaptă ploaia, își deschideau gura ca după o ploaia târzie.
24 Când își pierdeau încrederea, le zâmbeam, și seninătatea feței mele le era scumpă.
25 Le alegeam calea și le eram conducător, locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.