Iov 42 NTR

Răspunsul lui Iov

1 Atunci Iov I-a răspuns DOMNULUI :

2 „Știu că Tu poți face orice lucru și că nimic nu poate împiedica planurile Tale.

3 Tu ai întrebat: «Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul vorbind fără să cunoască?» Într-adevăr am spus lucruri pe care nu le-am înțeles, lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le-am cunoscut.

4 Tu ai zis: «Ascultă și voi vorbi! Te voi întreba și Mă vei învăța.»

5 Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.

6 De aceea mă disprețuiesc și mă pocăiesc în țărână și cenușă.“

Epilog

7 După ce DOMNUL i-a spus aceste cuvinte lui Iov, DOMNUL i-a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, căci nu ați vorbit drept despre Mine ca robul Meu Iov.

8 De aceea, ia acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov și aduceți o ardere de tot pentru voi; robul Meu Iov să se roage pentru voi și Eu voi primi rugăciunea lui și nu vă voi face după nebunia voastră. Căci nu ați vorbit drept despre Mine ca robul Meu Iov.“

9 Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamat au făcut ceea ce le-a zis DOMNUL. Și DOMNUL a primit rugăciunea lui Iov.

10 După ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi, DOMNUL i-a redat bunăstarea; i-a dat de două ori mai mult decât a avut înainte.

11 Toți frații și surorile sale și oricine l-a cunoscut înainte au venit și au mâncat cu el în casa sa. I-au arătat compasiune și l-au mângâiat sufletește pentru tot necazul pe care l-a adus DOMNUL asupra lui. Fiecare i-a dat câte un chesita și un inel de aur.

12 DOMNUL a binecuvântat zilele din urmă ale lui Iov mai mult decât începutul său. El a avut paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de boi și o mie de măgari.

13 A avut șapte fii și trei fiice.

14 Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheția și celei de-a treia Cheren-Hapuch.

15 În toată țara nu erau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, și tatăl lor le-a dat o moștenire împreună cu frații lor.

16 Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani. El a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la a patra generație.

17 Iov a murit înaintat în vârstă și sătul de zile.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42