1 Sunt dezgustat de viața mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
2 Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă-mă să știu de ce te cerți cu mine?
3 Îți place să mă asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celui rău?
4 Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu așa cum văd oamenii?
5 Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui,
6 ca să-mi cauți nedreptatea și să-mi cercetezi păcatul,
7 deși Tu știi că sunt nevinovat și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au modelat și m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?
9 Adu-Ți aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou țărână?
10 N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele și închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele și cu carne și m-ai împletit cu oase și cu tendoane.
12 Mi-ai dat viață și mi-ai arătat îndurare, iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul.
13 Iată totuși ce ai ascuns în inima Ta și ce știu că aveai de gând:
14 ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești și să nu-mi ierți vina.
15 Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi pot înălța capul, pentru că sunt plin de rușine și înecat în necaz.
16 Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea.
17 Aduci mai mulți martori împotriva mea, mânia Ta crește față de mine și mă lovești cu o mulțime de necazuri.
18 De ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O! de aș fi murit înainte să mă vadă cineva!
19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost, purtat din pântece drept în mormânt.
20 Oare nu-mi sunt puține zilele? Oprește-te și lasă-mă singur, să pot afla puțină mângâiere
21 înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei morții,
22 în țara nopții întunecate, a umbrei adânci și a dezordinii, unde chiar și lumina este precum întunericul!»“