1 Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul și i-a zis:
2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ți vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată că tu i-ai învățat pe mulți, tu ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau și au întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum necazul a venit asupra ta și ești descurajat; te atinge și te lași copleșit.
6 Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta, iar curăția căilor tale nu este ea nădejdea ta?
7 Gândește-te, te rog! A pierit vreodată un om nevinovat? Sau au fost vreodată cei drepți nimiciți?
8 Așa cum am văzut eu, cei care ară răutatea și seamănă necazul, le culeg roadele.
9 Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește, iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10 Urletul leului, răgetul leului fioros înceteazăși colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă, iar puii leoaicei sunt risipiți.
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns, urechea mea a auzit o șoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14 m-au năpădit frica și cutremurul și-au început să-mi tremure oasele.
15 Un duh a trecut ușor prin fața mea; atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit, dar nu i-am putut desluși înfățișarea; conturul cuiva era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi și găsește greșeli chiar și la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în țărână și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20 De dimineața până seara sunt nimiciți; pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor? Ei mor însă fără să fi dobândit înțelepciune.»