16 Ale Lui sunt puterea și victoria; cel înșelat și cel ce înșală sunt sub stăpânirea Lui.
17 El îi face pe sfetnici să umble goi și îi face nebuni pe judecători.
18 El desface cingătorile împăraților și le leagă coapsele cu o frânghie.
19 El îi face pe preoți să umble goi și îi răstoarnă pe cei puternici.
20 Închide gura sfătuitorilor și le ia mintea celor bătrâni.
21 El revarsă dispreț asupra nobililor și îl dezarmează pe cel puternic.
22 El descoperă adâncimile întunericului și aduce întunericul adânc la lumină.