6 Corturile tâlharilor sunt în pace și cei ce-L mânie pe Dumnezeu sunt în siguranță, purtându-și zeul în mâini.
7 Întreabă animalele și te vor învăța, păsările văzduhului îți vor spune;
8 întreabă pământul și te va învăța, peștii mării îți vor spune.
9 Care dintre toate acestea nu știu că mâna DOMNULUI le-a făcut?
10 În mâna Sa e viața fiecărei creaturi și suflarea oricărui om.
11 Nu analizează urechea cuvintele, așa cum gustă cerul gurii mâncarea?
12 Nu se găsește înțelepciunea la cei bătrâni? Viața lungă nu aduce ea pricepere?