28 el va locui în cetăți distruse și în case în care nu stă nimeni, în case gata să ajungă o grămadă de ruine.
29 Nu se va mai îmbogăți, nu-i va mai crește averea și averea lui nu va mai împânzi țara.
30 Nu va scăpa de întuneric, o flacără îi va usca mlădițele și suflarea gurii lui Dumnezeu îl va îndepărta.
31 Să nu se înșele încrezându-se în deșertăciune, căci deșertăciunea îi va fi răsplata.
32 Va fi răsplătit înainte de vreme și mlădițele lui nu vor înverzi.
33 El va fi ca o viță ai cărei struguri au fost rupți, ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34 Căci gloata celor lipsiți de evlavie va ajunge stearpă și focul va arde corturile celor ce iubesc mita.