9 Dar acum ei cântă, râzând de mine; am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine, nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit, ei nu mai au frâu față de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată. Ei întind curse picioarelor mele și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările, îmi măresc necazul și nimeni nu-i oprește.
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă. Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleșesc, demnitatea mi-e smulsă ca de vânt, siguranța mea se risipește ca un nor.