29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el,
30 dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască cerând blestem peste viețile lor,
31 dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată: «Cine nu s-a săturat din carnea lui?»,
32 – străinul însă n-a rămas în drum peste noapte și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33 dacă mi-am ascuns păcatele cum fac oamenii, zăvorându-mi nedreptatea în inimă
34 pentru că m-aș fi temut de mulțime, iar disprețul clanurilor m-ar fi înspăimântat, tăcând și neîndrăznind să ies afară …
35 Oh! De-aș găsi pe cineva să mă asculte! (Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic! Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.