19 El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă neîncetată în oase,
20 așa că i se face greață de pâine și chiar și de cele mai alese bucate.
21 Carnea i se prăpădește și piere și oasele lui, care erau cândva ascunse, se pot vedea.
22 Sufletul i se apropie de groapă și viața sa de cei ce aduc moartea.
23 Dar dacă se găsește un înger pentru el, un mijlocitor, unul dintr-o mie, care să-l înștiințeze pe om ce este drept,
24 care să fie bun cu el și să zică: «Cruță-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare pentru el!»,
25 atunci carnea lui devine fragedă ca cea din copilărie; el se întoarce la zilele tinereții sale.