9 Căci el a zis: «Nu e de nici un folos omului să-și găsească desfătarea în Dumnezeu.»
10 De aceea voi, oameni pricepuți, ascultați-mă! Departe de Dumnezeu fărădelegea și de Cel Atotputernic nedreptatea!
11 El răsplătește omului după faptele lui și dă fiecăruia după purtarea lui.
12 Dumnezeu nu poate săvârși fărădelegea, Cel Atotputernic nu poate perverti dreptatea.
13 Cine I-a încredințat pământul? Cine I-a supus întreaga lume?
14 Dacă ar fi vrut să-Și retragă duhul și suflarea,
15 toată omenirea ar pieri și omul s-ar întoarce în țărână.