13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14 m-au năpădit frica și cutremurul și-au început să-mi tremure oasele.
15 Un duh a trecut ușor prin fața mea; atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit, dar nu i-am putut desluși înfățișarea; conturul cuiva era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi și găsește greșeli chiar și la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în țărână și care sunt striviți mai ușor decât o molie.