12 El strică planurile celor vicleni și astfel mâinile lor nu câștigă.
13 El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor, iar planurile celor înșelători sunt zădărnicite.
14 Ziua sunt în întuneric, iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopții.
15 Îl scapă pe nevoiaș de sabia gurii lor și din mâna celor puternici.
16 Astfel cel sărac are nădejde, iar nedreptății i se închide gura.
17 Fericit e omul pe care-l mustră Dumnezeu; deci nu disprețui disciplinarea Celui Atotputernic.
18 El rănește, dar tot El leagă rana, El zdrobește, dar tot mâna Sa vindecă.