5 Trupul îmi este acoperit de viermi și de coji pământii; pielea îmi crapă și supurează,
6 zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără nădejde.
7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.
8 Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9 Ca norul care se risipește și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința Morților.
10 Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaște.
11 De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!