1 (O cîntare a treptelor) Doamne, adu-Ți aminte de David,și de toate necazurile lui!
2 Adu-Ți aminte cum a jurat el Domnului,și a făcut următoarea juruință Puternicului lui Iacov:
3 „Nu voi intra în cortul în care locuiesc,nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc,
4 nu voi da somn ochilor mei,nici ațipire pleoapelor mele,
5 pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul,o locuință pentru Puternicul lui Iacov.“ –
6 Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata,l-am găsit în ogorul Iaar …
7 „Haidem la locuința Lui,să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor Lui! …
8 Scoală-Te, Doamne, vino la locul tău de odihnă,Tu și Chivotul măreției Tale!
9 Preoții Tăi să se îmbrace în neprihănire,și credincioșii Tăi să scoată strigăte de bucurie!
10 Pentru robul Tău David,nu lepăda pe unsul Tău!“ –
11 Domnul a jurat lui David adevărul,și nu Se va întoarce dela ce a jurat:„Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.
12 Dacă fiii tăi vor păzi legămîntul Meu,și învățăturile Mele, pe cari li le voi da,vor ședea și fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.“ –
13 Da, Domnul a ales Sionul,l-a dorit ca locuință a Lui, și a zis:
14 „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie;voi locui în el, căci l-am dorit.
15 Îi voi binecuvînta din belșug hrana,voi sătura cu pîne pe săracii lui.
16 Voi îmbrăca în mîntuire pe preoții lui,și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.
17 Acolo voi înălța puterea lui David,voi pregăti o candelă unsului Meu,
18 voi îmbrăca cu rușine pe vrăjmașii lui,și peste el va străluci cununa lui.“