1 Domnul împărățește: să se veselească pămîntul,și să se bucure ostroavele cele multe!
2 Norii și negura îl înconjoară,dreptatea și judecata sînt temelia scaunului Său de domnie.
3 Înaintea Lui merge focul,și arde dejur împrejur pe protivnicii Lui.
4 Fulgerile Lui luminează lumea:pămîntul Îl vede și se cutremură.
5 Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului,înaintea Domnului întregului pămînt.
6 Cerurile vestesc dreptatea Lui,și toate popoarele văd slava Lui.
7 Sînt rușinați, toți cei ce slujesc icoanelor,și cari se fălesc cu idolii:toți dumnezeii se închină înaintea Lui.
8 Sionul aude lucrul acesta, și se bucură, se veselesc fiicele lui Iuda de judecățile Tale, Doamne!
9 Căci Tu, Doamne, Tu ești Cel Prea Înalt peste tot pămîntul, Tu ești prea înălțat mai pe sus de toți dumnezeii.
10 Urîți răul, ceice iubiți pe Domnul!El păzește sufletele credincioșilor Lui,și-i izbăvește din mîna celor răi.
11 Lumina este sămănată pentru cel neprihănit,și bucuria pentru cei cu inima curată.
12 Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul,și măriți prin laudele voastre sfințenia Lui!