1 (Către mai marele cîntăreţilor – De cîntat cu flautele – Un psalm al lui David) Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne!Ascultă suspinurile mele!
2 Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu,căci către Tine mă rog!
3 Doamne, auzi-mi glasul, dimineața!Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept.
4 Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul;cel rău nu poate locui lîngă Tine.
5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi;Tu urăști pe cei ce fac fărădelegea,
6 și pierzi pe cei mincinoși;Domnul urăște pe oamenii cari varsă sînge și înșală.
7 Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta, și să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfînt.
8 Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută Ție, din pricina vrăjmașilor mei!Netezește calea Ta supt pașii mei.
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor;inima le este plină de răutate,gîtlejul le este un mormînt deschis,și pe limbă au vorbe lingușitoare.
10 Lovește-i ca pe niște vinovați, Dumnezeule!Fă-i să cadă prin înseși sfaturile lor.Prăbușește-i în mijlocul păcatelor lor fără număr!Căci se răzvrătesc împotriva Ta.
11 Atunci toți cei ce se încred în Tine, se vor bucura,se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti.Tu vei fi bucuriacelorce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne,și-l înconjuri cu bunăvoința Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.