3 Vrăjmașul îmi urmărește sufletul,îmi calcă viața în picioare la pămînt:mă face să locuiesc în întunerec, ca cei ce au murit de multă vreme.
4 Îmi este mîhnit duhul în mine,îmi este turburată inima în lăuntrul meu.
5 Mi-aduc aminte de zilele de odinioară,mă gîndesc la toate lucrările Tale,cuget la lucrarea mînilor Tale.
6 Îmi întînd mînile spre Tine;îmi suspină sufletul după Tine, ca un pămînt uscat. – (Oprire)
7 Grăbește de m’ascultă, Doamne!Mi se topește duhul:nu-mi ascunde Fața Ta!Căci aș ajunge atunci ca cei ce se pogoară în groapă!
8 Fă-mă să aud disdedimineață bunătatea Ta,căci mă încred în Tine.Arată-mi calea pe care trebuie să umblu,căci la Tine îmi înalț sufletul.
9 Scapă-mă de vrăjmașii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.