1 (O cîntare de jale a lui David – Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea!Scapă-mă de toți prigonitorii mei și izbăvește-mă,
2 ca să nu mă sfîșie ca un leu,care înghite fără să sară cineva în ajutor.
3 Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău,dacă este fărădelege pe mînile mele,
4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine,și n’am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,
5 atunci: să mă urmărească vrăjmașul și să m’ajungă,să-mi calce viața la pămînt,și slava mea în pulbere să mi-o arunce! (Oprire)
6 Scoală-Te, Doamne, cu mînia Ta!Scoală-Te împotriva urgiei protivnicilor mei,trezește-Te ca să-mi ajuți, și rînduiește o judecată!
7 Să Te înconjure adunarea popoarelor,și șezi mai sus decît ea, la înălțime!