19 El supraveghează din înălțimea sfințeniei Sale; Domnul privește din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor și să-i elibereze pe cei condamnați la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion și lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele și regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum; mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație.
25 Tu ai întemeiat la început pământul, iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.