1 Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, în cetatea Dumnezeului nostru, muntele Lui cel sfânt!
2 Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, ca înălțimile Țafon, așa este muntele Sionului, cetatea marelui Împărat!
3 În palatele ei, Dumnezeu se face cunoscut ca fiind întăritura ei.
4 Iată că regii se adunaseră și înaintaseră cu toții,
5 dar când I- au văzut cetatea, au înlemnit, s-au îngrozit și au fugit.
6 Acolo i-a apucat frica, i-a cuprins durerea ca la naștere.
7 Le-ai făcut precum vântul de răsărit care zdrobește corăbiile de Tarșiș.
8 Ceea ce am auzit, am și văzut în cetatea Domnului Oștirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o întărește pe vecie! Sela
9 Dumnezeule, la îndurarea Ta ne gândim în mijlocul Templului Tău!
10 Dumnezeule, așa cum este Numele Tău, tot astfel și lauda Ta ajunge până la marginile lumii. Dreapta Ta este plină de dreptate.
11 Muntele Sionului se bucură și satele lui Iuda se înveselesc din pricina judecăților Tale.
12 Dați ocol Sionului, înconjurați-l, numărați-i turnurile!
13 Admirați-i fortificațiile, străbateți-i citadelele, ca să povestiți generației următoare!
14 Acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pentru veci de veci! El ne va conduce până la moarte!