1 Cântați Domnului un cântec nou, cântați Domnului , toți locuitorii pământului!
2 Cântați Domnului , binecuvântați-I Numele! Vestiți în fiecare zi mântuirea Lui!
3 Istorisiți printre neamuri slava Lui și printre toate popoarele – minunile Lui!
4 Căci mare este Domnul și vrednic de laudă, El este mai de temut decât toți zeii.
5 Toți zeii popoarelor sunt doar niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
6 Măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui, iar puterea și slava – în Lăcașul Lui.
7 Familii ale popoarelor, dați Domnului , dați Domnului slavă și cinstiți -I puterea!
8 Dați Domnului slava cuvenită Numelui Său! Aduceți un dar și veniți în curțile Lui!
9 Închinați-vă Domnului cu podoabe sfinte! Tremurați înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul!
10 Spuneți printre neamuri: „ Domnul împărățește! De aceea lumea stă neclintită și nu poate fi clătinată. El va judeca popoarele cu nepărtinire.“
11 Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul! Să vuiască marea și tot ce este în ea!
12 Să tresalte câmpia și tot ce este pe ea! Atunci toți copacii pădurii vor striga de bucurie
13 înaintea Domnului, căci El vine, vine să judece pământul, să judece lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Sa.