1 O rostire cu privire la nelegiuirea celui rău se află înăuntrul inimii mele: Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.
2 Căci se măgulește prea mult în ochii săi ca să-și mai găsească păcatul și să-l urască.
3 Cuvintele gurii lui sunt rele și înșelătoare; a încetat să mai fie înțelept și să facă binele.
4 Plănuiește răul chiar și în așternutul său, stă pe o cale care nu este bună și nu respinge răul.
5 Doamne , îndurarea Ta ajunge până la ceruri și credincioșia Ta – până la nori!
6 Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu și judecata Ta – ca adâncul cel mare! Doamne , Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât și animalelor!
7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale își caută adăpost fiii oamenilor.
8 Ei se satură de belșugul casei Tale și Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
9 Căci la Tine este izvorul vieții și prin lumina Ta vedem lumina.
10 Continuă să-Ți arăți îndurarea față de cei ce Te cunosc, și dreptatea față de cei cu inima dreaptă!
11 Să nu m-ajungă piciorul celui mândru, iar mâna celor răi să nu mă izgonească!
12 Au și căzut făcătorii de rele! Au fost aruncați și nu se mai pot ridica!