1 Vino în ajutor, Doamne , căci se duc cei evlavioșiși pier cei credincioși dintre fiii oamenilor!
2 În zadar se lingușesc unul pe altul și vorbesc de la inimă la inimă.
3 Nimicească Domnul buzele lingușitoare și limba lăudăroasă,
4 pe cei care zic: „Cu limba noastră vom reuși; suntem stăpânii buzelor noastre! Cine poate stăpâni peste noi?“
5 „Din pricina violenței față de cel sărman și a strigătelor celui nevoiaș, chiar acum Mă voi ridica, zice Domnul , și-i voi mântui de prigonitorul lor.“
6 Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, ca argintul purificat într-un cuptor de pământ, rafinat de șapte ori.
7 Tu, Doamne , ne vei păzi, Tu ne vei păzi în veci de asemenea oameni.
8 Cei răi mișună peste tot, când ticăloșia este înălțată printre fiii oamenilor.