1 Doamne , ce mulți îmi sunt dușmanii! Mulți sunt cei ce se ridică împotriva mea!
2 Mulți grăiesc sufletului meu: „Nici Dumnezeu nu-l mai scapă!“ Sela
3 Dar Tu, Doamne , îmi ești scut! Tu ești slava mea, ești Acela Care îmi ridici capul!
4 Cu glasul meu am strigat către Domnul, și El mi-a răspuns din muntele Lui cel sfânt. Sela
5 Eu mă culc, adorm și mă trezesc iarăși, căci Domnul mă sprijină.
6 Nu mă tem de puhoiul de popoare care se ridică împotriva mea din toate părțile.
7 Ridică-Te, Doamne! Izbăvește-mă, Dumnezeul meu! Tu-i lovești peste obraz pe toți dușmanii mei și zdrobești dinții celor răi.
8 A Domnului este izbăvirea! Fie binecuvântarea Ta peste poporul Tău! Sela