1 Doamne , dezvinovățește-mă, căci umblu în integritate! Mă încred în Domnul fără șovăire.
2 Cercetează-mă, Doamne , încearcă-mă, curățește-mi adâncul ființei și inima!
3 Îndurarea Ta este mereu înaintea ochilor mei și umblu neîncetat în adevărul Tău.
4 Nu mă așez laolaltă cu bărbații înșelători, și nu mă întovărășesc cu cei vicleni.
5 Urăsc adunarea răufăcătorilor și nu mă așez laolaltă cu cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjor altarul Tău, Doamne ,
7 ca să fac să răsune mulțumirea și să povestesc toate minunile Tale.
8 Doamne , eu iubesc Casa în care locuiești și locul unde sălășluiește slava Ta!
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoși, nici viața – împreună cu vărsătorii de sânge,
10 pe ale căror mâini este nelegiuire și a căror dreaptă este plină de mită.
11 Cât despre mine, eu umblu în integritate! Izbăvește-mă și îndură-te de mine!
12 Piciorul meu stă pe loc drept. Voi binecuvânta pe Domn ul în adunări!