1 Cum tânjește cerbul după izvoarele de apă, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi putea veni să mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană zi și noapte, când mi se spune fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?“
4 Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflată în sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda pe El, Mântuitorul meu
6 și Dumnezeul meu! Sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu; de aceea îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului, înălțimile Hermonului, din muntele Mițar.
7 La vuietul cascadelor Tale, un adânc cheamă un alt adânc. Toate valurile și talazurile Tale au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu întristat, asuprit de dușman?“
10 Ca zdrobirea oaselor este batjocura prigonitorilor mei, când îmi zic mereu: „Unde este Dumnezeul tău?“
11 Suflete al meu, de ce te mâhnești și de ce gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda, pe El, Mântuitorul meu și Dumnezeul meu!