1 Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele în sălciile din ținutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita, să-și uite și dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele dacă nu îmi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne , adu-Ți aminte de edomiții care, la căderea Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii! Ferice de acela care-ți va răsplăti ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi și-i va zdrobi de stâncă!