28 Tu le-o dai, ele o primesc; Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți;
29 Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână;
30 Îți trimiți Duhul, ele sunt plăsmuite, înnoind astfel fața pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veșnic! Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când privește pământul, acesta tremură, iar când atinge munții, aceștia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.