16 Mă încercuiesc niște câini, o ceată de nelegiuiți mă învăluiește; mi-au străpuns mâinile și picioarele.
17 Toate oasele aș putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc;
18 și-au împărțit veșmintele mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa mea.
19 Dar Tu, Doamne , nu Te îndepărta! Tăria mea, grăbește de-mi ajută!
20 Scapă-mi sufletul de sabie, și viața din ghearele câinilor!
21 Izbăvește-mă din gura leului! Eliberează-mă din coarnele bivolului sălbatic!
22 Voi vesti Numele Tău fraților mei; te voi lăuda în mijlocul adunării!