3 Când tăceam, mi se uscau oasele din pricina gemetelor mele necurmate.
4 Zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică. Sela
5 Atunci mi-am mărturisit păcatul și nu Ți-am ascuns vina mea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“, și astfel Tu mi-ai iertat vina și păcatul. Sela.
6 De aceea fiecare credincios să Ți se roage câtă vreme mai poți fi găsit, iar când apele vor fi mari, pe el nu-l vor atinge.
7 Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz, înconjurându-mă cu cântări de izbăvire! Sela
8 „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; te voi sfătui și ochiul Meu va veghea asupra ta.
9 Nu fi ca un cal sau ca un catâr fără discernământ, care numai strunit cu un frâu și cu o zăbală se apropie de tine!“