12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul , poporul pe care Și l-a ales drept moștenire!
13 Domnul privește din ceruri, se uită la toți fiii oamenilor.
14 Din lăcașul Locuinței Sale, El privește spre toți locuitorii pământului.
15 El, Care a întocmit sufletul tuturor, ia aminte la toate faptele acestora.
16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oștirii lui, nici războinicul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.
17 Calul este o nădejde zadarnică pentru eliberare și toată vlaga lui nu poate izbăvi.
18 Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El și asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,