1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba! Îmi voi pune frâu gurii, cât timp se va afla cel rău în prezența mea!“
2 Am rămas deci mut, în tăcere, nerostind nici măcar o vorbă bună; dar durerea mi-a fost răscolită.
3 Îmi ardea inima în piept și un foc îmi mistuia șoaptele! Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:
4 „ Doamne , descoperă-mi sfârșitul! Care este măsura zilelor mele? Fă-mă să știu cât sunt de trecător.
5 Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr omul este doar o suflare. “ Sela
6 Într-adevăr, omul călătorește ca umbra; el se agită degeaba, adunând comori pe care nu știe cine le va moșteni.
7 Și acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne? Nădejdea mea este în Tine!