1 Am nădăjduit în Domnul , iar El S-a aplecat înspre mine și mi-a ascultat strigătul.
2 M-a scos din groapa pieirii, din murdăria mocirlei. Mi-a pus piciorul pe stâncă și mi-a întărit pașii.
3 Mi-a pus în gură un cântec nou, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți vor vedea, se vor teme și se vor încrede în Domnul.
4 Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul , care nu se abate spre cei mândri și nici spre cei ce se închină la idoli!
5 Doamne, Dumnezeul meu, multe sunt minunile și planurile Tale pe care le-ai făcut față de noi! Nimeni nu se poate asemăna cu Tine! Am vrut să le vestesc și să vorbesc despre ele, dar sunt prea multe ca să le povestesc!
6 Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile. Tu nu ai cerut nici ardere de tot, nici jertfă pentru păcat.