4 Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflată în sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda pe El, Mântuitorul meu
6 și Dumnezeul meu! Sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu; de aceea îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului, înălțimile Hermonului, din muntele Mițar.
7 La vuietul cascadelor Tale, un adânc cheamă un alt adânc. Toate valurile și talazurile Tale au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu întristat, asuprit de dușman?“
10 Ca zdrobirea oaselor este batjocura prigonitorilor mei, când îmi zic mereu: „Unde este Dumnezeul tău?“