1 Popoare, ascultați lucrul acesta! Locuitori ai lumii, luați aminte,
2 slabi și puternici, bogați și săraci împreună!
3 Gura mea va vorbi cu înțelepciune, iar gândurile inimii mele vor fi iscusite.
4 Îmi voi pleca urechea la proverbe, îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.
5 De ce să mă tem în zilele rele, când mă împresoară răutatea înșelătorilor mei,
6 a celor ce se încred în averile lor și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor?
7 Nimeni nu poate răscumpăra viața semenului său, nici nu-I poate da lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui.