15 Moartea să-i ia prin surprindere, să se pogoare de vii în Locuința Morților, căci au acceptat răutățile în mijlocul lor.
16 Eu însă voi striga către Dumnezeu, iar Domnul mă va scăpa.
17 Seara, dimineața și la amiază, oftez și gem, iar El îmi va auzi glasul.
18 Mă va răscumpăra nevătămatdin războiul pornit împotriva mea, căci mulți sunt împotriva mea.
19 Dumnezeu, Care tronează în veci, va auzi și-i va smeri! Sela Sunt niște oameni care nu se întorc de la căile lor și care nu se tem de Dumnezeu.
20 Prietenul meu își întinde mâna împotriva celor ce trăiesc în pace cu el, își calcă legământul.
21 Gura lui este alunecoasă ca smântâna, dar în inima lui poartă războiul. Cuvintele lui sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar în ascuns sunt niște săbii.