3 Poverile fărădelegilor noastre sunt mai puternice decât noi, dar Tu faci ispășire pentru nelegiuirile noastre.
4 Ferice de cel pe care-l alegi, pe care-l apropii să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale, ale Templului Tău cel sfânt.
5 Tu ne răspunzi prin faptele grozave ale dreptății, Dumnezeul mântuirii noastre, Nădejdea tuturor marginilor pământului și ale mărilor îndepărtate,
6 Cel ce ai așezat munții prin puterea Ta, fiind încins cu tărie,
7 Cel ce potolești vuietul mărilor, vuietul talazurilor lor și tumultul noroadelor.
8 Locuitorii de la marginile pământului se tem din pricina minunilor Tale! Tu faci să răsune de bucurie locurile de unde se ivesc dimineața și seara.
9 Tu cercetezi pământul, îi dai belșug, îl îmbogățești cu multe lucruri. Râurile lui Dumnezeu sunt pline de apă ca să dai oamenilor grâne. Iată cum pregătești pământul: