22 Stăpânul zice: „Îi voi aduce înapoi din Bașan, îi voi aduce înapoi din adâncurile mării,
23 ca să-ți scufunzi picioarele în sânge, iar limba câinilor tăi să-și ia partea din dușmanii tăi.“
24 Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale, a intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcașul cel sfânt.
25 În față merg cântăreții, urmați de cei cu instrumente, iar în centru sunt fetele cu tamburine.
26 Binecuvântați-L pe Dumnezeu în adunare, pe Domnul – la izvoarele lui Israel!
27 Acolo se află și tânărul Beniamin, conducătorul lor, căpeteniile lui Iuda cu mulțimile lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28 Învrednicește-Te cu tărie, Dumnezeule,arată-ne puterea Ta, Dumnezeule, așa cum ai făcut și înainte pentru noi!